Descriere produs
CHARDONNAY 2018, cu un grad de alcool de 13.5%. Note de degustare: culoarea este galben auriu. Olfactiv predomină fructe coapte, precum caise și piersici, completate de note de miere și vanilie. Gustul este mineral, intens, iar în postgustul lung regăsim note de compot de caise.
Recomandări culinare: Brânzeturi maturate, pește la cuptor, paste, carne de pasăre. Plantația noastră de Chardonnay are o suprafață de 0.6 ha, din care am cules 1.500 de kg de struguri. Am normat producția de trei ori în timpul anului, pentru a avea struguri de o calitate foarte bună. Aceștia au stat la macerat o perioadă de 24 de ore și apoi a urmat fermentația în butoi de stejar de 1000 litri. În același butoi s-a făcut ulterior maturarea, pentru o perioadă de un an. Podgoria Miniș-Măderat a dat, secole de-a rândul, unul dintre vinurile preferate ale Curții Imperiale de la Viena.
Înainte de anul 1038, Gizella, prima regină a Ungariei, a dăruit abatelui din Bakony „”opt vii”” situate pe dealul Macra (Mocrea) din hotarul Minisului. Totul, cu încuviințarea soțului ei, Ștefan I, după înfrângerea voievodului Ahtum. Tot regina Gizella a adus primii butași de vie pentru producție.
În jurul anului 1805, baronul Iosef Dietrich a cumpărat domeniul Pâncota, de care aparține Măderatul. În anii care au urmat, baronul a plantat 4 arbori Sequoia Gigantea, aduși din America în podgoria Măderat, arbori care trăiesc peste 4000 de ani. Unul dintre ei se află și acum în podgoria MaxiMarc și pe eticheta sticlelor noastre de vin.
Vinurile noastre sunt păstrate în pivnițe vechi din piatră, iar una dintre acestea datează din 1818, fiind construită de baronul Bohuș. În 1878, când producția de vin a fost foarte mare, s-au construit primele cisterne de beton. Din 1881, s-a înființat Școală de Viticultură care a pregătit specialiști în domeniu.”